ACASA

LEAPȘA 10 CĂRȚI:

Speram să nu fiu nominalizată în această leapșă cu 10 cărți, deoarece sunt perfect de acord cu amicul Balin Feri. N-am citit vagoane cu cărți ca alții, dar niște rafturi de bibliotecă tot le-am curățat de praf. Pe de altă parte, citeam ceea ce a scris amicul Lucian Dragoş Bogdan si mă minunam că este în stare să spună care a fost prima carte pe care a citit-o. Eu nu am astfel de amintiri și asta pentru că am crescut într-o cameră cu un perete bibliotecă. Pentru că ai mei s-au trezit cu mine citind ziarul bunicului. Pentru că îmi aduc aminte cum mama a venit într-o seară la mine (ai mei aveau musafiri și eram „exilată” în dormitorul părinților (era cea mai depărtată cameră de sufrageria unde stăteau adulții)) să mă împace. Eram foarte suparată că n-am fost lasată să stau cu cei mari și am fost trimisă în dormitor să citesc și mama m-a întrebat un lucru: tu doar citești cuvintele din carte sau îți imaginezi ceea ce citești? Am întrebat-o cum aș putea să-mi imaginez? Mama mi-a spus: dacă citești despre o pădure imaginează-ți că vezi pădurea, că ești acolo și așa am intrat pe tărâmul imaginației.
Acum cu cărțile astea, dragii mei, depinde foarte mult vârsta la care citești.
Copil fiind (nu cutreieram păduri, că m-am născut în București, în blocurile gri, printre betoane), dar țin minte că am fost întotdeauna contrariată de lista cu cele vreo 20-30 de lecturi pe care le aveam de citit peste vară (mai țineti minte lista pe care o primeam la finalul anului școlar?) Pentru că pe cele mai „interesante” cărți deja le citisem și restul erau bazaconii (în accepțiunea mea).
Am citit cele două volume ale „Copiii căpitanului Grant” de Jules Verne într-o sâmbătă și o duminică, la țară, unde o exasperasem pe bunica cu cărțile, iar preoteasa (care era și bibliotecară) mi-a dat cheile de la cămin (într-o cameră din căminul cultural era biblioteca comunei) ca să nu mă mai duc s-o caut zilnic. Mă duceam, îmi luam cărți, le citeam, le duceam înapoi, iar bunica suna disperată la mama la București, că o să mă prostească atâta carte, că doar nu mă fac preoteasă. Adevarul este că preoteasă n-am ajuns și nu prea văd să ajung…..
Am citit „Cireșarii” de Constantin Chiriță – primele volume (vol al cincilea l-am citit și înțeles abia în clasa a 8-a) înainte de a studia la școală la ora de literatură. Știam câteva poezii încă înainte de a merge la școală, unde am aflat cine le-a scris. Și nu, eu nu am fost la grădiniță, eu am stat acasă cu mama. Prietenii mei cei mai buni din copilărie au fost cățeaua (brack german) Vega și pick-up-ul radioului Pacific 3. Îmi aduc aminte cu mare plăcere despre cărțile acelea tipărite în format mare, unele aveau coperțile groase (hard cover), altele subțiri (paperback) cu „Fram – ursul polar” de Cezar Petrescu și 2 volume cu povestiri culese de Petre Ispirescu. Și da, Radu Tudoran – „Toate pânzele sus”. Ce fericită am fost când am aflat că există serialul si eram foarte curioasă să văd dacă Adnana arată așa cum mi-am închipuit-o eu. Am plâns când am citit „Colț Alb” de Jack London, m-am bătut cu sabia odată cu D’Artagnan („Cei trei muschetari” – de Alexandre Dumas), am urât-o pe Lucretia Borgia pentru că era o criminală cu sânge rece, dar am înțeles-o („Crimele familiei Borgia” de Michel Zevaco). M-am plimbat pe sub mări și oceane cu „20.000 de leghe sub mări” (Jules Verne), am zburat cu balonul în „Cinci săptămâni în balon” (Jules Verne), am visat la „Steaua Sudului” (Jules Vene), am rezolvat mistere împreună cu Melania și Mirciulică, m-am plimbat cu „Orient Express” (Agatha Christie), am înteles cât de periculoasă este meseria de cascador „meseria mea e riscul” de Gil Delamare, după ce am văzut „Jack Spintecătorul” in 2 părți am citit „Dracula” lui Bram Stoker, am lăsat în urmă căsuța confortabilă din Shire împreună cu Bilbo Baggins și așa i-am cunoscut pe elfi și am trăit momente îngrozitoare când mă alergau trolii prin munte, am dat peste nebunul de Gollum și apoi peste marele dragon care dormea peste comoară. Am învățat să urlu în mine pentru că nu sunt niciodata singură („Shining” de Stephen King), am vrut să fac pace cu oamenii care aduc apă de foc („Winnetou” de Karl May), am călcat pe cărări știute doar de grizzly odată cu Hawkeye („Ultimul Mohican” de James Fenimore Cooper), m-am plimbat prin România alaturi de Pisicuța („România Pitorească” de Alexandru Vlahuță), am simțit fizic durerea când Paul a băgat mâna în Gom Jabbar-ul adus de Helen Gaius Mohiam, am simțit fizic durerea când Paul a pierdut-o pe Chani („Dune” de Frank Herbert). M-am simțit ca un astronaut adevărat citind „Sub cupola albastra”de Petre Hladchi – Bucovineanu, care mi-a fost inspirație pentru prima compunere din liceu.
Și mă opresc aici, pentru că în fiecare carte descopăr o altă lume, o lume în care mă regasesc sau nu, o lume în care mi-ar plăcea să trăiesc sau nu, o lume în care eu sunt mai presus de toate, OM.

 

Pin It on Pinterest